Dezvoltarea sporturilor olimpice în contextul comercializării și profesionalizării acestora

Abstract

În prezent, industria sportivă este generată de o mișcare de profesionalizare. Politica de asociere are repercusiuni puternice asupra gradului de profesionalizare, a eficienței și a libertății de inițiativă în activitatea profesioniștilor din domeniu. În societatea modernă, sportul profesional este prezentat ca un tip de afacere, ca o parte importantă a industriei divertismentului, precum și ca una dintre cele mai complexe forme de comerț. Cu alte cuvinte, putem menționa că sportul profesional constituie un tip de activitate antreprenorială, al cărei scop este de a obține profit din vânzarea spectacolului competițional. În ultimul deceniu, sporturile profesionale s-au dezvoltat activ, atât la nivel național, cât și internațional, astfel încât practica încheierii de parteneriate s-a extins, dacă facem trimitere la sportivii care sunt interesați de a activa în cluburile străine. Profesionalizarea sportului este un proces obiectiv, inevitabil, care contribuie la o creștere a eficacității, tehnicității, esteticii și divertismentului sportului. În plus, plasarea sportului pe o nouă bază organizațională și economică oferă statului posibilitatea de a-și completa bugetul cu surse financiare suplimentare. Cu toate acestea, caracterizarea dinamicii dezvoltării sporturilor profesionale, reflectată de mai mulți autori, atestă faptul că, prin profesionalizarea lui, sportul își pierde funcția și rolul umanist în societate. "Sportul profesionalizat este un dezastru social, deoarece produsul său nu constă doar în victorii și rezultate care constituie gloria și imaginea unui stat, dar presupune oameni care și-au pierdut sănătatea" [5]. În sporturile profesionale, principiul sportului olimpic „Fairplay” își pierde sensul, lăsând loc celui cu referire la obținerea „victoriei cu orice preț” (intimidarea adversarului, agresivitate, fraude, presiune psihologică severă asupra concurentului în afara competiției și în procesul concurențial). În prezent, asistăm la o comercializare a sportului și la faptul că Mișcarea Olimpică începe să fie o „sinteză a spectacolului sportiv, a tehnologiei publicitare și a politicilor publice”. Sporturile olimpice se distanțează de cele de masă (obișnuite), argumente evidențiate prin următoarele aspecte: creșterea rapidă a realizărilor sportive nu se află în concordanță cu cele ale condiției fizice a populației. În același timp, sportul olimpic orientează și asigură subvenționarea unor sume uriașe din bugetul unui stat. De exemplu, bugetul pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo a fost în valoare de 1.6 - 1.8 trilioane de yeni japonezi, respectiv de aproximativ 14.5 – 16.2 miliarde de euro pentru un număr de 33 de probe sportive, 47 de discipline şi 324 de evenimente, la care au participat peste 12.000 de sportivi [7].